Si din nou ne despartim…
Cine nu a simtit sentimentul de frustrare si neputinta atunci cand iubirea promisa a disparut? Ce poate vindeca o inima sfasiata, cine poate reinvia un vis ucis si cine poate aduce din nou pe buze un zambet stins? Plangem si radem, visam si uitam, credem si deznadajduim.
Toate sunt in noi si dincolo de noi. Noi suntem aceeasi .. cei din jur s-au schimbat. Privirea plina de promisiuni a devenit straina. Unde a plecat iubirea? Poate pe malul marii toamna. Cand totul e cenusiu si rece. Vantul bate amenintator iar murmurul marii devine un tipat lugubru. Unde este marea aceea de vara? Ea ramane undeva in sufletul nostru ca un fir de nisip.. un strop de speranta. Atat a ramas din plaja fierbinte a verii si a iubirii.
Suntem tot noi.. dar infinit mai mici sub povara tristetii. Ne pierdem in intuneric si cautam , cautam… vrem sa intelegem… sa stim… de ce? Unde cautam.. cine ne intinde mana si ne ia de dupa umeri? Sa ne mangaie pe crestet si sa ne spuna: va fi bine!
Suntem parte din natura… nimic nu se pierde! In ce ne transformam sufletul?
Sunem aici.. atata timp cat exista soare si mare si nisip..
